vineri, 24 septembrie 2010

REVOLTĂTOR! Cum se face "arheologie" la Roşia Montană

REVOLTĂTOR: Istoria României aruncată la gunoi (Atenție: imagini șocante!)

08 Aug 2010

28 august 2005. New Orleans. Dimineața, primarul Ray Nagin a emis ordinul de evacuare a orașului, la puțin timp după ce uraganul Katrina a fost clasificat la gradul 5. Puțini dintre locuitorii New-Orleans-ului l-au luat în seamă. Un ordin asemănător fusese lansat cu un an mai devreme, din cauza uraganului Ivan. Și efectele acestuia nu au prevestit nimic din dezastrul pe care urma să-l provoace Katrina. Au fost, totuși, și persoane care au lut ordinul de evacuare în serios. Studii ulterioare dezastrului au arătat că printre extrem de puținele lucruri pe care le-au luat cu ei au fost fotografiile de familie, cu părinți, copii, prieteni, iubitul, iubita sau chiar cu… cățelul. Au fost și singurele lucruri cu care au rămas. Cu amintirile.

***

7 august 2010. Roșia Montană. La începutul săptămânii, o prietenă m-a sunat să-mi arate niște fotografii revoltătoare. Sâmbătă mi-am făcut timp pentru a urca în mașină și pentru a ajunge la Roșia. Mai exact la fosta școală a satului, construită, așa cum aveam să aflu de la arhitectul-restaurator Ștefan Bâlici, la 1896. Împreună cu fosta clădire a Primăriei (centru de plasă în perioada Imperiului Austro-Ungar). Pe atunci, autoritățile Imperiului mai construiau școli și primării din aurul scos de aici.

Pe dinafară, clădirea abandonată, poartă urmele zbuciumului din ultimii ani: bucăți de acoperiș rupte de vânt, geamuri sparte, tencuiala căzută pe porțiuni mari. Și, totuși, nimic nu prevestește dezastrul din interior.

De intrat, intru greu, reușind cu multă șansă să evit o grămadă de bălegar, pentru că, de când școala a fost abandonată, un corp al clădirii e folosit ca și… grajd. Iar după ce am intrat, privirea se încețoșează. Furia, revolta și umilința își dau mâna. Furie și revoltă la adresa celor care au lăsat să se producă dezastrul. Umilință născută din neputința de a te împotrivi tăvălugului distructiv. Fostele bănci ale elevilor au fost rupte în bucăți și aruncate grămadă prin colțurile claselor, ca și cum un uriaș dement și-ar fi făcut de cap pe aici. Sobele de teracotă sunt făcute și ele praf, fie de cei care s-au ”aprovizionat” pentru a-și construi propriile sobe, fie, pur și simplu, din plăcerea de a distruge. De a tăia orice șansă ca școala să mai devină vreodată funcțională.

Intru într-o încăpere despre care bănuiesc că ar fi fost odată bibliotecă. Mă întâmpină un morman de cărți prăfuite și scorojite. Citesc câteva titluri: ”Riscând mai mult decât viața”, ”Rio Bravo. La un pas de neființă”, ”Legenda continuă”, ”Poezii”, de Al. Philippide. În liceu a fost unul dintre poeții mei preferați. Deschid la întâmplare cartea: ”Mi-era pustiu în suflet. Plin de trudă/ Mergeam pe malul unei ape,/ Și blestemam în gândul meu cu ciudă/” (”Ceasul greu”).

Îmi fac curaj și merg mai departe. Într-o altă sală au fost depozitate hărțile, planșele și materialele didactice pentru orele de geografie și biologie. N-au scăpat nici ele de la distrugere. Un manechin folosit pentru studierea corpului uman, ciuntit și cu organele interne smule, e imaginea perfectă a momentului: un loc mort, fără inimă și suflet.

Dar nu pentru aceste imagini m-am întors la Roșia Montana. Într-una din clase, printre băncile rupte și balegă de cal, găsesc 12 saci din folie de plastic, cu bucăți de piatră, cărămidă și țigle. Dar nu orice fel de bucăți. Ștefan Bâlici îmi confirmă: e vorba de bucăți de istorie, vechi de aproape 2.000 de ani, din timpul exploatării romane a aurului de la Roșia Montană: decoruri și capiteluri ale unor monumente funerare sau altare romane. O bucată de stelă funerară. Țigle groase, din cărămidă, a locuințelor romane. Bucăți de tegulae mamatae (”mamate”) – mai exact urme ale unui ingenios sistem de încălzire și circulare a aerului cald, prin podea și pereți, folosit de romani în casele lor.

Ștefan Bâlici îmi explică și care e particularitatea descoperirilor arheologice din zona Roșiei Montane: faptul că în curțile templelor scoase la iveală de cercetări s-a găsit o diversitate uluitoare de zeități venerate, ceea ce sugerează că la Roșia Montană au venit coloniști din mai toate colțurile Imperiului Roman. Temple asemănătoare s-au mai găsit doar în Galia.

De asemenea, faptul că exploatarea romană a durat aproximativ 50 de ani (ultimele necropole fiind datate în perioada războaielor marcomanice, în jurul anului 170) reflectă un efort excepțional depus în zonă, care a dus la săparea celor 7 kilometri de galerii romane, unice ca dimensiuni și vechime. Îmi spune că nu știe să se fi făcut vreo estimare a populației localității din acea perioadă. ”Era, încă de atunci, o așezare cosmopolită”, afirm, în glumă.

Ștefan Bâlici nu găsește însă nicio explicație sau justificare ca asemenea obiecte arheologice să fie depozitate (sau aruncate, abandonate, cum doriți) într-o școală părăsită, printre bănci rupte și balegă de cal. ”Obiectele găsite în timpul cercetărilor arheologice sunt depozitate în locuri special amenajate, unde pot fi cercetate și/sau restaurate. Cele care merită sunt expuse în muzee, celelalte constituie obiecte de studiu, care pot oferi informații importante pentru cercetători”, spune el, după care arată spre bucățile ce par a fi decorațiunile unui templu: ”își merită locul într-un muzeu”.

Pe unul dintre saci apar notații cu marker negru specifice cercetărilor arheologice. Inscripția ”MNIR” (Muzeul Național de Istorie a României?) și anul 2001, sugerează anul și instituția care a făcut săpăturile care au scos la iveală obiectele în discuție. Cum au ajuns, după 9 ani, sacii respectivi în școala părăsită din Roșia Montană e o întrebare la care răspunsurile țin de domeniul absurdului ori ale unei neglijențe crase. Cine are interesul ca asemenea dovezi istorice să dispară ori să se degradeze? În ipoteza conspiraționistă, conform căreia respectivele obiecte au fost găsite de persoane neavizate și duse în școală, de unde au fost ele luate? RMGC (compania canadiană care intenționează să exploateze aurul de la Roșia Montană, și care este deranjată de valoarea patrimoniului de aici, care îi încurcă planurile) se laudă cu investiții majore, de milioane de euro în conservarea patrimoniului. RMGC are în custodie astfel de rezultate ale cercetărilor din zonă, dar, de asemenea, a afirmat anterior că deține audituri internaționale care certifică calitatea și siguranța modului în care acestea sunt depozitate și protejate.

Misterul devine și mai mare când Ștefan Bâlici susține că, în urmă cu un an, împreună cu studenții lui au realizat desenele și schițele necesare pentru ca școala să fie inclusă pe lista monumentelor istorice. Și, spune el, nu-și amintește să fi văzut acești saci.

Acestea nu sunt însă întrebări la care (doar) presa să caute răspunsuri. Fotografiile realizate ieri le voi pune la dispoziția Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și a Ministerului Educației Naționale, instituții avizate să inteprindă cercetări atât legate de situația degradantă a școlii din Roșia Montană, cât și referitoare la proveniența vestigiilor arheologice și a modului în care au ajuns să fie abandonate într-o școală părăsită.

Părăsesc clădirea școlii. Soarele de vară se revarsă asupra Roșiei Montane. O adiere răcoroasă, de munte, încearcă să transmită ceva din liniștea atât de cunoscută a satelor românești, într-o zi de odihnă. Doamna Rodica ne invită la o ciorbă de fasole verde, cu smântână și ardei iute. Am mai mâncat ciorbă de fasole făcută de doamna Rodica. Vă asigur că o asemenea invitație nu poate fi refuzată. Întrebările rămân însă. Îmi minte îmi vin acei locuitori ai New-Orleans-ului care, fugind din calea dezastrului, și-au luat cu ei fotografiile de familie. Înainte de a-și salva bunurile și-au salvat amintirile. S-au salvat pe ei înșiși. La Roșia Montană amintiri de 2000 de ani sunt aruncate la gunoi, împreună cu balega de cal.

Încerc să-mi imaginez o societate fără istorie. Fără amintiri. Fără educație. Cu școlile devastate și abandonate…

***

… ciorba de fasole e fierbinte. Doamna Rodica, fiica, ginerele și nepoții ei sunt printre cei care refuză să plece din Roșia Montană. Trăiesc de pe urma turiștilor care vin aici. Și trăiesc bine, nu fac față solicitărilor de cazare pe care le primesc, motiv pentru care au și stârnit invidia și amenințările celor care nu fac nimic și trăiesc din iluzia că va veni cineva care să le dea ceva de pomană. Nu s-au speriat și susțin că dacă cineva le va atinge o singură floare din grădina cu trandafiri din curtea casei, sunt hotărâți să ajungă până la Haga. Determinarea lor e reconfortantă. Și, după cum v-am mărturisit, ciorba de fasole e de nerefuzat.

***

P.S. Între 13 și 15 august sunteți așteptați la Roșia Montană, la ediția a 5-a a FânFest. Puteți să vă convingeți singuri cu această ocazie, dacă Roșia Montană merită sau nu să fie inclusă pe lista monumentelor de patrimoniu UNESCO. Detalii aici:

***

Școala din Roșia Montană. Degradarea vizibilă în exterior, e doar un mic semn al dezastrului din interior

Cândva, școala din Roșia Montana avea o bibliotecă:

Mamate de aproape 2000 de ani, ”conservate” cu balegă de cal:

Cei 12 saci cu vestigii arheologice, abandonați în școala din Roșia Montană

Notații pe un sac: RM 2001 și MNIR (în partea de jos). În 2001, arheologi de la Muzeul Național de Istorie al României (MNIR) au cercetat siturile de la Roșia Montana

Bucată de stelă funerară, aflată în școala abandonată din Roșia Montană

Fragmente de altar, ”depozitate” în școala din Roșia Montană

Ornament sub formă de spirală, din același ”depozit”


Încuiată cu lacăt, o clasă din școala abandonată din Roșia Montană mai păstrează încă dovada scopului ei de odinioară

Imagini de pe șantierele arheologice din Roșia Montană din 2001, un altar și o piatră funerară descoperite cu această ocazie

REVOLTATOR! Dezvăluirile unui arheolog francez care a lucrat la Roșia Montană

REVOLTATOR! Dezvăluirile unui arheolog francez care a lucrat la Roșia Montană



Presiuni exercitate asupra echipelor de arheologi. Cercetări nefinalizate. Condiții de lucru inacceptabile. Denigrarea echipelor de experți străini. Recomandări ale specialiștilor ignorate. Acestea sunt doar câteva din aspectele prezentate într-o scrisoare electronică de Beatrice Cauuet, arheolog de anvergură internațională de la Universitatea ”Le Mirail” Toulouse (din Franța), referitoare la activitatea de cercetare de peste 4 ani efectuată pe șantierele de la Roșia Montană. VoxPublica vă prezintă, în exclusivitate, această scrisoare care denunță incredibile abuzuri săvârșite împotriva patrimoniului istoric de valoare excepțională, cum este clasificată, prin Legea 5/2000, moștenirea de la Roșia Montană

***

Comisia Națională de Arheologie (CNA) urmează să se pronunțe astăzi asupra certificatului de descărcare de sarcină a Masivului Cârnic, document extrem de important pentru RMGC în demararea proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană. De ce acest lucru este ilegal, în condițiile în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă și definitivă care a anulat precedentul certificat de descărcare de sarcină arheologică, am scris săptămâna trecută.

Ieri am intrat însă în posesia unei scrisori scrise de arheologul francez Beatrice Cauuet, care a efectuat cercetări la Roșia Montană, în care sunt dezvăluite presiunile incredibile la care au fost supuse echipele de arheologi. Scrisoarea electronică i-a fost trimisă în februarie 2003 ( cu câteva luni înaintea eliberării certificatului anulat de justiție) arheologului clujean Ioan Piso, directorul Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei, care a efectuat, de asemenea, cercetări la Roșia Montană. Contactat telefonic, Ioan Piso a confirmat veridicitatea scrisorii.

De asemenea, Ioan Piso a afirmat că, în această primăvară, în cadrul unui simpozion organizat la Institutul ”Nicolae Iorga”, Beatrice Cauuet i-a spus lui și altor colegi că nu a cerut și nici nu va cere descărcarea de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic ”pentru că nu e treaba ei”. ”Nu știu să se fi răzgândit între timp”, a mai spus Ioan Piso. Referitor la ședința de astăzi a CNA, Ioan Piso a afirmat că nu există niciun motiv pentru a emite un alt certificat în locul celui anulat de instanță, în condițiile în care, după 2004, nu s-au mai făcut cercetări arheologice. Și chiar dacă s-ar fi făcut, asemenea cercetări nu puteau decât să scoată în evidență valoarea mai mare, nicidecum mai mică a vestigiilor.

  • Arheolog francez, Beatrice Cauuet, profesor la Universitatea Toulouse, a efectuat cercetări la Roșia Montană între 1999 și 2004 (din 2001 în cadrul programului Alburnus Maior, inițiat de Ministerul Culturii din România). Beatrice Cauuet și echipa ei de cercetători a fost inclusă în acest program datorită reputației și experienței deosebite la nivel internațional pe care o are în studierea minelor. Scrisoarea pe care aceasta i-a adresat-o lui Ioan Piso este un răspuns la o interpelare a acestuia.

Încă din debutul scrisorii, Beatrice Cauuet se arată surprinsă de turnura pe care lucrurile o luau în România, rezultatele cercetării ei ajungând să fie discutate înainte chiar de a fi publicate rezultatele studiului!

”Stimate domn, Vă mulțumesc pentru mesajul spontan și sincer. Este surprinzător ce se întâmplă astăzi, tocmai pentru că sunt pe cale de a trimite un mesaj despre comunicatul oficial redactat de instituția noastră și răspândit în comunitatea științifică cu privire la poziția noastră oficială legată de Roșia Montană”, se arată în debutul scrisorii.

Beatrice Cauuet menționează că, încă de la început, din 1999, cercetările de la Roșia Montană le-a făcut din perspectiva studierii vestigiilor minere înainte de o eventuală distrugere și pentru a salva cât mai multe din acestea in situ. Referindu-se la valoarea acestor vestigii, arheologul francez subliniază că nu este vorba doar de patrimoniul din perioada romană, ci și din perioade mai vechi, din epoca fierului (perioada dacică) și chiar epoca bronzului, iar mai recent Evul Mediu și epoca modernă.

Beatrice Cauuet se declară însă mirată de faptul că, neavând cunoștință de relațiile individuale și între diferite instituții din România, a constatat că doar o parte a comunității arheologice autohtone e interesată de cercetările de la Roșia Montană! ”Când în 2000, în urma datării cu procedeul cu C14 (carbon 14) s-au evidențiat urme ale exploatării din perioada dacică, doar partenerii de la Cluj s-au arătat foarte interesați. Paul Damian, pe de altă parte, a luat în derâdere această datare”.

  • Paul Damian este directorul științific al Muzeului Național de Istorie a României din București, principalul promotor al eliberării primului certificat de descărcare de sarcină arheologică, anulat de instanțele judecătorești; activitatea acestuia a constituit obiectul unui dosar penal, în care a fost achitat; în decizia de achitare, instanța a reținut însă că Paul Damian a acționat cu rea-credință în favoarea RMGC și recomanda efectuarea unei anchete de către Ministerul Culturii – ancheta nu a mai avut loc, iar Paul Damian se regăsește și în actualul CNA.

În continuare, Beatrice Cauuet este surprinsă și de modul în care își desfășoară activitatea Comisia Națională a Monumentelor și Siturilor Istorice, atrăgând atenția că nu există o evaluare reală a rapoartelor de excavare și că ”nimeni din Comisie nu a dorit să se întâlnească cu noi ori să afle care sunt rezultatele cercetărilor. Am fost tratați de toată lumea cu o anumită condescendență!”.

Unul dintre cele mai interesante paragrafe ale scrisorii face referire la presiunile exercitate în mod direct asupra echipei de arheologi pe care a condus-o. ”De asemenea, știți că am o experiență îndelungată în domeniul săpăturilor de salvare în condițiile dificile cu care se confruntă planificatorii, inclusiv companiile minere de aici, din Franța. De la începutul implicării noastre în cercetarea de la Roșia Montană știam că această cercetare se va face în condiții dificile și că va trebui să luptăm pentru a avansa. De exemplu, în 2002, Dana Mihai a pus presiune pe noi să terminăm cercetarea pe Masivul Cârnic. Dar această zonă este una excepțional de bogată și am refuzat categoric (lucrurile sunt descrise în amănunt în raportul meu pe 2002). În cele din urmă, mi s-a permis să continui activitatea în Cârnic și în 2003. De altfel, am aflat că săpăturile de suprafață au fost încheiate prematur. Dar trebuie să știți că suntem ținuți destul de departe de ceea ce se întâmplă cu adevărat”.

  • Fostă arheolog la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Dana Mihai a condus firma ”Dalem Consulting”, creată special de RMGC pentru a coordona săpăturile de salvare. MNIR a încheiat un contract cu ”Dalem Consulting” și subcontracte cu alte instituții muzeale sau de cercetare, în vederea săpăturilor de salvare. Șef al șantierului arheologic (inclusiv al acelor lucrări de suprafață despre care Beatrice Cauuet afirmă că ”au fost încheiate prematur”) a fost desemnat… Paul Damian. În prezent, Dana Mihai este director științific al Institutului Național pentru Patrimoniu – instituție a cărei menire este, printre altele, declasarea monumentelor descărcate arheologic.

Condițiile în care se desfășoară activitatea de cercetare arheologică la Roșia Montană sunt calificate de Beatrice Cauuet drept ”inacceptabile”, ea afirmând că există riscul ca o mare parte a sitului să rămână nestudiat. ”Cred că este, de asemenea, necesar ca liderii altor echipe să refuze condițiile de lucru și de cercetare inacceptabile. Sunt total de acord cu tine că cercetările arheologice de la Roșia Montană sunt făcute sub presiunea RMGC și, dacă nu suntem atenți, va rămâne o parte a sitului nestudiată. Dar finanțatorul întregului program este RMGC și acesta este un dat: nu uitați, trebuie să ne așteptăm ca acesta să nu încurajeze cheltuielile de cercetare pe timp nelimitat. Toate acestea sunt o luptă de putere care trebuie să fie stabilită cât mai favorabil pentru patrimoniul arheologic”.

Referindu-se la proiectul RMGC, arheologul francez spune că, inițial, nu a avut cunoștință despre amploarea lui. ”Pentru a reveni la implicarea noastră. Am început să lucrez la Roșia Montană (în 1999 – n.a.) sub amenințarea redeschiderii exploatării, fără să se știe însă exact cât de ambițios și costisitor va fi proiectul și chiar fără a ști exact forma și mărimea lui. De atunci, lucrurile s-au schimbat în scară. Acum, proiectul miner (despre care echipa noastră nu a fost niciodată precis informată… noi a trebuit să căutăm informații pe Internet) va apărea în monstruozitatea sa și, de asemenea, cu monstruoasele lui consecințe. Cred că, dincolo de pierderea patrimoniului istoric şi de trauma oamenilor strămutați, cea mai gravă problemă va fi cu poluarea și deșertificarea care va rămâne în urma unei asemenea operațiuni vaste pe termen scurt.noi, țările bogate din vest vom plăti factura pentru depoluare și deșertificare în această regiune. Întrebarea morală care se pune este legitimitatea proiectului în sine. Acesta este prezentat de către susținătorii săi ca o oportunitate de dezvoltare pentru regiune. Dar, o extracție intensivă într-un termen atât de scurt (15 ani), nu este dezvoltare”. De aceste probleme Comunitatea Europeană e interesată în primul rând, pentru că, în curând, România va fi parte a Europei și apoi

  • La data redactării scrisorii România nu era încă membră a UE. Între timp, proiectul depus spre autorizare de RMGC prevede o durată de 20 de ani (incluzând și construcția barajului și a liniei tehnologice de procesare a minereului), ceea ce nu schimbă esențial problema ”durabilității”; cu atât mai mult cu cât RMGC nu poate oferi vreo garanție că exploatarea nu se va încheia mult mai repede.

În continuare, Beatrice Cauuet face referire la presiunile și manevrele pe care Ministerul Culturii le face sub presiunea RMGC asupra arheologilor, precum și la vestigiile care trebuie salvate. ”Până la mesajul dumneavoastră, ne-am ținut deoparte de evenimentele politice din jurul Roșiei Montane. Inclusiv în 2001 și la prima întâlnire a ministrului Culturii cu echipa franceză la Roșia Montană, am servit în calitate de garant a Ministerului pentru a contracara RMGC în cererile sale. La acea vreme, ministrul a spus că așteaptă să cunoască opinia noastre cu privire la conservarea unui peisaj subteran in situ absolut. De aceea, într-un mod constructiv şi riguros, am convenit că rămăşiţele vestigiilor din Masivul Cetate sunt neglijabile în comparație cu cele din Cârnic, Orlea și Țarina. Întra-adevăr, aceasta a fost ideea: în cazul în care nu le putem salva pe toate, cel puțin să luptăm pentru a le salva pe cele esențiale și cele mai valoroase.
În privința șantierelor (arheologice – n.a.) de suprafață și a zonelor neexcavate, nu am fost informați cu privire la tranzacțiile în curs de desfășurare și la modul în care Ministerul manevrează Comisia Arheologică sub presiunea RMGC. Zvonurile au ajuns la mine până aici și totul pare să indice că munca noastră de cercetare (cea a echipei franceze) a fost discreditată, că prezența noastră a fost atacată (tradiția românească spune că patrimoniul trebuie să rămână o chestiune a românilor etc.).

Cred că în acest caz, neîncrederea, dar mai ales ignorarea reciprocă, au prevalat şi că s-a pierdut mult timp, credibilitatea şi puterea comunităţii arheologice. De asemenea, cred că Ministerul Culturii este într-o poziţie dificilă, sub presiune constantă, probabil, de la Ministerul Industriei şi RMGC. Dar Ministerul Culturii trebuie să-și amintească de misiunea lui privind protejarea şi sporirea patrimoniului naţional”.

În încheiere, Beatrice Cauuet își exprimă susținerea pentru Ioan Piso în lupta lui pentru protejarea patrimoniului. ”De asemenea, am dorit să se clarifice faptul că, deşi am un angajament la Programul Alburnus Maior, eu ma consider liberă de a vorbi cu privire la viitorul vestigiilor arheologice de la Roșia Montană. Sunt gata de a menţine acest patrimoniu, inclusiv urmele activităţilor miniere de la Roșia Montană, excepţionale în Europa şi în întreaga lume. Ca atare, consider că trebuie să fie conservate în cea mai mare parte şi, evident, in situ”.

  • Art. 11, alin.1, din Legea Minelor, nr. 85/2003: ”Efectuarea de activități miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervații naturale, precum și instituirea dreptului de servitute pentru activități miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise”. Prin Legea 5/2000 Roșia Montană este declarată monument istoric de valoare națională excepțională.
  • ”Între două buldozere vom mai salva câte ceva”declarație referitoare la Roșia Montană a lui Mircea Angelescu, consilierul ministrului Culturii, Kelemen Hunor. Este vorba de același Mircea Angelescu dovedit ca plagiator în cazul lucrării ”Standarde și proceduri în arheologie”.
VOX PUBLICA
Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/revoltator-dezvaluirile-unui-arheolog-francez-care-a-lucrat-la-rosia-montana-52494.html

marți, 21 septembrie 2010

ROSIA MONTANA IN PERICOL ! VINO LA PICHETARE !


C H E M A R E

Dragi prieteni,

Un nou pericol pluteste asupra Muntilor Apuseni. O noua incercare de a impinge proiectul de la Rosia Montana in faza de executie.
Exista indicii ca, la Ministerul Culturii, Comisia Nationala de Arheologie se pregateste sa hotarasca eliberarea unui nou certificat de descarcare de sarcina arheologica pentru masivul Carnic, de langa Rosia Montana, zona cea mai bogata in vestigii dacice si romane, dar si una din cele mai frumoase din punctul de vedere al peisajului.

Va chemam alaturi de noi
JOI 23 SEPTEMBRIE 2010, ORA 11,oo,

LA MINISTERUL CULTURII (LANGA MUZEU SATULUI),

sa protestam fata de pericolul acordarii unui nou certificat de descarcare de sarcina!

ROSIA MONTANA REZISTA ! TU CE FACI?

PARTIDUL "PENTRU PATRIE" - FUNDATIA "BUNA VESTIRE" - ASOCIATIA "CARPATII" Tel. 0722749249 // 0731807061 // e-mail: ppp1993@gmail.com